GENERAŢIA
CALCULATOARELOR VINE TARE DIN URMĂ!
![]()
Fără computer eşti legat de mâini şi de picioare. Nu o spun doar cei
mari, dar şi copiii, de la vârste din ce în ce mai fragede.
Concursul de informatică "Danubian Infokids", organizat în cadrul
Serbărilor Galaţiului de Şcoala Nr. 13, "Ştefan cel Mare", a reunit
în jur de 450 de participanţi pasionaţi de acest domeniu, elevi de
casele I-V din mai multe oraşe ale ţării. Ajunsă la cea de-a patra
ediţie, competiţia, desfăşurată în parteneriat cu Colegiul Naţional
"Al.I.Cuza", cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, cu Primăria Galaţi şi
Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, le-a propus celor mici să-şi
demonstreze cunoştinţele la secţiunile grafică, power-point şi
compoziţie (povestire ilustrată).
O imprimantă pentru Excelenţă
Vineri şi sâmbătă, concurenţii s-au prezentat la probe, unii dintre
ei înscriindu-se chiar la mai multe secţiuni. Duminică dimineaţă, la
premierea de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii a fost mare
agitaţie, mai ales că prichindeii au venit însoţiţi de câte un
părinte sau chiar de ambii. Toţi participanţii au primit câte un
premiu din partea sponsorilor, iar şapte elevi au fost desemnaţi
câştigători ai premiilor de Excelenţă. Cei şapte au plecat acasă cu
câte o imprimantă performantă: Denisa Saragea (clasa I), Ioana
Chiculiţă (clasa a IV-a), ambele de la Infoclub Focşani, Raluca
Dumitrache (clasa a IV-a) de la Şcoala Nr. 29, Susanu Diana Baciu (clasa
a IV-a), Andreea Victoria Nechifor (clasa a IV-a), Cătălin Hardulea
(clasa a III-a), toţi trei de la Şcoala Nr.13, şi Marian Eli Erdal (clasa
a V-a) de la Colegiul Naţional de Arte Constanţa.
"Cred că am luat premiul de Excelenţă deoarece compunerea mea pe
tema "Povestea lui Moş Nicolae" a fost expresivă. Am scris şi o
poezie. În plus, am avut tehnică deosebită la ilustrarea poveştii cu
imagini", ne-a spus una dintre premiate, Andreea Nechifor, care vrea
să ajungă procuroare. Marian Ali Erdal ne-a spus, la rândul său, că
petrece în jur de patru ore pe zi în faţa calculatorului şi că îşi
doreşte să devină arhitect, o meserie în care va avea nevoie de
cunoştinţe solide în acest domeniu.
Informatică pe pâine
Deşi informatica nu se află în programa şcolară, elevii de ciclul
primar o studiază, cel mai des, la orele opţionale. Ca să nu mai
vorbim că mulţi dintre cei care s-au înscris la concursul organizat
de Şcoala Nr.13 au deja cunoştinţe de la grădiniţă. "Pe lângă cele
opţionale, elevii de I-IV mai fac ore de informatică la cererea şi
prin contribuţia financiară a părinţilor. Mai sunt apoi ore de desen,
de engleză, unde se joacă şi fac exerciţii pe calculator, dar şi
cele de istorie şi geografie unde există softuri pentru diferite
lecţii", ne-a spus directoarea Şcolii Nr.13. De unde şi interesul
foarte mare al elevilor pentru aceste tipuri de competiţii.
Marş
forţat pe Faleză
DEFILARE SCURTĂ,
CU TRUPE, MAŞINI ŞI... BĂRCI
De 1 Decembrie, Faleza a fost cucerită de o armată în marş forţat şi
de forţe de ordine înarmate până în dinţi. Până să ne frecăm la ochi,
au defilat prin faţa ochilor noştri: Batalionul de infanterie 300 "Sfântul
Apostol Andrei", Batalionul 284 tancuri "Alexandru Ioan Cuza",
plutonul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, pompierii militari
din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă,
Detaşamentul de Intervenţie Rapidă al Poliţiei Comunitare. Sirenele
maşinilor de poliţie au atras admiraţia copiilor, căştile negre ale
jandarmilor, ca din "Star Wars", arătau ameninţător. Poliţia de
Frontieră defilează inclusiv cu ATV-uri. Dar şi... cu o şalupă de
viteză, remorcată pe uscat. Iar pompierii au avut şi ei, pe o
autospecială, o barcă de cauciuc! Şi apropo de barcă: exact ca şi
anul trecut, doi pescari sărbătoreau Ziua României... "la locul de
muncă": pescuind pe Dunărea care strălucea ca un peşte.
Copyright © 2002-2007 Gr8Design